Ieri a fost concertul Air. Asteptam concertul asta de cativa ani. Tot exersand pana acum cu live-uri pe youtube si tentive esuate de a-i vedea prin alte colturi ale Europei. Am ajuns la concert inainte sa inceapa cu ceva vreme, ca nu cumva sa ratam inceputul. Credeam c-o sa fie mult mai multa lume, insa nu pot sa zic ca m-a deranjat o Sala Polivalenta respirabila.

Si a inceput.

Cu un salut politicos, urmat de un concert politicos.

Genul dragut, care nu supara pe nimeni. Exact ce-ti doresti de la una din trupele tale preferate, sa nu te deranjeze. Un concert bun e unul unde uit ca am aparatul in mana sa fac poze si raman gura casca. Ca idée, la Air am facut vreo 200 de poze. Ma asteptam ca in momentul in care incep primele acorduri, sa ne smulga atat de puternic din multime pana in maduva instrumentelor. Sa respiram Air. Momentul insa nu s-a produs, decat poate spre finalul concertului cand parca abia atunci a inceput, ca si s-a si terminat.

Poate din cauza playlistului (unde uneori slagarele in concert pot face minuni, poate un Napalm Love sau un All I need ar fi dat ceva mai multa vana), poate din cauza lipsei lor de prezenta in concert, sau poate pur si simplu aveam eu asteptari exagerate de la acest live. Sigur, nu ne-am astepta sa-si rupa tricourile sau sa se arunce in public, insa lipsa oricarei forme de expresivitate si entuziasm, posibil datorata faptului ca sunt in turneu de ceva vreme, a lasat o diferenta fooarte mica intre salutul lor si cel ‘robot style’ pe care il mai puneau intre pauzele pieselor. Ca si cum ar fi pus robotul pe play si ei s-au dus in culise. Cam asta era senzatia. Lumea in jur vorbea, iar concertul avea un iz trist de elevator music. Nu zic ca interpretarea nu a fost ca la carte, de sunat suna foarte bine, la fel ca si mp3-urile Air din pleilistul de acasa. Unde poate ar fi fost o idee mai buna sa raman, si sa continui sa-mi imaginez cat de tare ar fi Air in concert.

Eh, who knows, maybe next time.