E un proto Fear and Loathing in Las Vegas. Sau nu proto, mai degraba pre-, la cat de savuros e. Un film aproximativ autobiografic despre excentricul ca sa zic asa Hunter S. Thomson, jucat in 1980 de un Bill Murray tanar si incredibil de potrivit rolului. O comedie care merita consumata indiferent ce altceva ai consuma.
In cuvintele personajului, I hate to advocate weird chemicals, alcohol, violence or insanity to anyone… but they’ve always worked for me.
In China cel putin. Ei bine, o productie chineza – The world of Internet Addiction – realizata in totalitate in World of Warcraft (cu buget zero), care se vrea a fi o satira la adresa incercarilor guvernului chinez de a controla utilizarea internetului (sau, in cuvintele comentatorului Jean Shao, ‘the relationship between young, tech-savvy netizens and a paternalistic, authoritarian state’. O tema destul de sensibila daca judecam dupa cei 10 milioane de oameni care au fost sa vada filmul in primul weekend de la lansare, devansand toate efectele speciale ale lui James Cameron de la Titanic incoace.
Mai multe despre film, plus vizionarea integrala a filmului, aici. Enjoy.
Daaa. Inauguram o noua rubrica. O alternativa mult mai simpla neconsumatoare de emotii puterince ca arsul pe feisbuc zi si noapte, da ati ghicit, uitatul la seriale.
Incepem cu o doza de umor pe alocuri foarte absurd, cum ii sade bine umorului, cu 2 seriale britanice din anii 70-80, o mandrete de seriale.
Faulty Towers, cu John Cleese pe care il stiti din seria Monty Python, in cazul de fata patron de hotel cu principii indoielnice. Meeerita un mare bol cu popcorn si vizionare pana la ultima firmitura.
Apoi, last but not least, Blackadder. Lord Edmund Black Adder. Un personaj care traverseaza istoria cum nimeni altul nu ar face-o. Jucat de un Rowan Atkinson smart si cinic, inca neatins de sindromul Mr Bean. Delicios.
Revenim rapid si cu altele, intre timp daca aveti sugestii de seriale dupa care merita sa scormonim, shoot:)
Adica cel mai recent film al scenaristului Charlie Kaufman (din a carei minte creatively fucked up au iesit Being John Malkovich sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind). Un film pe care vi-l recomand in aceeasi masura ca cele anterioare (aici Kaufmann e si regizor, ceea ce complica lucrurile si mai mult, in toate sensurile) nu doar pentru firul epic, ci si pentru senzatia de impotrivire sau abandon pe care o ai in fata ideii filmului si a debate-ului brutal la care te supune cu tine insuti: “The specifics hardly matter. Everyone is everyone”.
Si un speech din film care insa poate fi usor rupt de context.
Si, last but not least…o bucatica de muzica din soundtrack, de pe alta planeta, de unde Jon Brion s-a obisnuit sa compuna muzica filmelor lui Kaufman (si nu numai).
Ne citeati pana mai ieri pe blogul Republik.
Azi ne-am mutat la casa mai mare: www.theKITE.ro.
Un loc unde sa incapa toate ideile, proiectele si taraseniile de soi din domeniile creative. Si alte minunatisme de zi cu zi care ne fura ochii si ne fac sa scriem despre.
Bine v-am gasit:)
