Aici puteti vedea cine a fost nominalizat la categoriile de graphic design, ilustratie, mixed media, pictura, fotografie si sculptura. Ne bucuram ca Tudor, our friend and logo guru, e nominalizat la graphic design si ilustratie. Congrats tuturor!

…Tastatura cu simboluri in loc de litere. Totul e sa stii fiecare simbol de la ce vine, si te prinzi si ce litera reprezinta.

Mini retro sintetizatoare, facute din hartie si carton:) Via http://www.danmcpharlin.com/.

Sigur, subtilitatea e ceva ce n-are nici o legatura cu titlul acestui post, dar ideea celor de la PEGA de stickere 3D pentru pereti e ataaaat de draguta incat, cum sa ma exprim, vezi titlu.Mai multe poze (pentru o alegere in cunostinta de cauza:) aici. Enjoy.

Tinut la Raymond Bobar, ‘responsabil’ de multe proiecte grafice frumoase, de laRepublik si pana la Decat o revista. Recomanda cu maxima incredere. Mai multe detalii aici.

- sau despre ce inseamna sa ai o cariera de succes -

Nu am o problemă cu un anumit tip de carieră decât în măsura în care devine un standard de succes care implicit plasează alte profesii în afara ariei zgârcit de restrânse pe care o setează succesului, sau mai puţin pompos spus, ‘ajungerii în viaţă‘ (şi deloc pompos, ’să te scoţi‘).

Din păcate, există o oarecare tiranie a sensului unic în materie de reuşită profesională, mă refer la domeniile dezirabile, pentru tineri mai ales (ştiţi voi, alea unde laptopul şi blackberry-ul devin extensii ale corpului uman şi ‘best regards’ e spus mai des decât ‘ce faci’). Profesiile în care planul cincinal este împachetat cu grijă în ceea ce numim ‘ascensiunea în carieră‘. În traducere liberă, când stai 12 ore pe zi la birou făcând rapoarte şi prezentşri cu bugete de zeci de mii de euro despre noua campanie de suc cu aromă de căpşuni sau vreun nou ambalaj de bere pentru femei. Chestiile cu care ai impresia că vei schimba lumea, pentru că altfel nu s-ar justifica efortul de zi cu zi. Lucruri cu adevărat importante, pentru că datorită lor ajungi să te aprecieze seful, industria, şi ai bani suficienti să mai faci încă un credit pentru maşină de spălat silenţioasă şi vacanţa la Roma (ba nu, Barcelona, că e mai cool).

Iar ce iese din acest şablon de ‘ajungere’ profesională e tratat cu (cel puţin ) o sprânceană ridicată şi un set de intrebări standard: « Da ce face mai exact? Unde-a fost angajat? A, deci n-are prorpiu zis un job? Deci nu face nimic?? »

Nu face nimic. Sau dimpotrivă, face ceva important. Depinde cum defineşti ideea de reuşită. Iar dacă nu îi acorzi un sens unic, începi să poţi vedea dincolo de sheet-urile din excel o realitate paralelă, cel puţin la fel de interesantă în materie de opţiuni de viaţă. Dincolo de brand manager, avocat, contabil, sau ce alte joburi ţi-ai ales la îndemnul părinţilor (sau al colegilor deja angajaţi de care ţi-era ruşine pentru că tu nu te hotărâseşi încă ce vrei să faci) când ai terminat facultatea.

Pentru continuarea fără regrete a articolului (ştiu că vă întrebaţi deja care e legătura cu pozele postate ) este necesară o definitie mai largă a reuşitei profesionale.

Pentru că…

a. nu vorbim de o carieră in sens clasic

Îl vom lua ca exemplu pe Andrei. Pimpuitor sau meşteşugar de biciclete. Andrei are 25 de ani şi face biciclete de ceva vreme. La el în curte, alături de 2 câini şi un garaj ticsit cu rôţi, şurubelniţe şi tot felul de piese care pentru mulţi ar părea o adunătură de fiare, însă el găseşte câté un sens pentru fiecare. Sunt biciclete lucrate cu migală de olandezi, care au trecut prin multe mâini şi s-au oprit în mâinile lui. Le ia din curţile oamenilor care vând biciclete aduse din târgurile de vechituri din străinătăţuri, fie ca le găseşte în Bucureşti sau tocmai hăt, în Ardeal. Primul lucru este să aleagă dintre maldărele de biciclete pe cea care se potriveşte cu ce are de gând să facă şi cu cel care urmează să-i devină proprietar. Unele biciclete au nevoie doar de un mic retuş (curăţare, lăcuire, o piesă schimbată), o culoare mai fistichie, un accesoriu în plus, cum ar fi o şa din piele sau un coşuleţ din răchită îmbrăcat în pânză colorată. Altele trebuie luate aproape de la zéro. Le dezasamblează şi foloseşte piesele de la mai multe biciclete pentru a le recompune. Straturile de vopsea vechi şi rugina sunt curăţate pe rand, descoperind bicicleta aşa cum era ea la început. Odată despuiată, i se aplică o culoare nouă sau o combinaţie de culori, ca apoi să-i fie montate restul pieselor şi accesoriilor. Bicicleta rămâne a lui pentru câteva zile, pentru teste pe şoselele bucureştene. După care îşi găseşte un nou stăpân adoptiv. Unele au chiar 50 de ani vechime, déci s-ar putea créa o adevarată echipăde fotbal din numarul posesorilor lor (asta dacă mulţi dintre ei n-ar fi déjà la pensie). În ziua următoare, Andrei o ia de la capăt cu ‘cariera’. Fără a avansa profesional şi a primi bonusuri că stă peste program ca un angajat model, dar invăţând din ce în ce mai bine meşteşugul.

b. nu implică bugete mari

Doar câteva milioane, obţinute prin vinderea unei biciclete customizate dau şansa uneia noi să fie cumparată şi recondiţionată. Nimic nu se pierde, totul se reinvesteşte. Genul de buget cu care în câteva sute de ani ar putea să cumpere o platforma petrolieră şi să se apuce de un business pe bani adevăraţi.

c. nu are obiective specifice şi nici business plan

Andrei nu ştie cât va mai continua cu bicicletele. S-ar apuca să înveţe ceva nou, dar nu ştie încă ce. Să nu ştii ce urmează să faci la 25 de ani, când unii deja sunt şefi peste o mică plantaţie, poate părea un păcat capital. Dacă ai puterea să o iei de la zero la 25, la 35 sau la 60 de ani, înseamnă că îţi asumi riscul de a ieşi dintr-o stare de confort. Iar în cazul asta, singurul ‘business plan’ e să îţi menţii disponibilitatea pentru lista nesfârşită de posibile lucruri intéresante pe care le poţi face până la pensie. Şi chiar şi după.

d.nu i se acordă un premiu când face ceva excelent

Nu este aplaudat pe o scenă în faţa a câteva sute de oameni, care au venit la premiere mai mult pentru catering şi ca să studieze cu interes evoluţia în greutate a colegilor de la alte companii. Nu face ceva care să fie apreciat de o mână de oameni pentru care un spot TV de 30 de secunde este munca unui an întreg, în timp ce cei cărora le este destinat le ia câteva secunde să schimbe postul cand incepe calupul publicitar.

Andrei face biciclete frumoase. Şi când le face foarte frumoase, plasează un zâmbet larg pe faţa noului proprietar. Şi plantează zâmbete şi pe feţele celor care vor vedea bicicleta respectivăpe stradă, prin parc, pe unde o va duce entuziasmul stăpânului. Or ăsta e un premiu greu de cuantificat, dar care rămâne, cam ca vopseaua când dai cu lac pe ea (ca să vorbesc pentru cunoscători:).

În lumea meştesugarilor de biciclete şi a celor care iubesc sa mearga pe 2 roţi, customizarea de biciclete e o carieră de succes. Şi în lumea iubitorilor de lucruri frumoase şi utile.

Deja s-a strâns multă lume în definiţia asta.

Poate ca numele lui Sergej Hein nu va spune multe (momentan). Sergej e un tip cam ca tine, sau ca mine. Si-a trait portia de comunism in Riga si in Germania de Est, acum e student la animatie in Londra (ok, aici incepe sa difere povestea). Ce e cu adevarat tare in cazul lui e ca a luat cate ceva din culturile cu care a interactionat, le-a mixat in joaca si a iesit ceva nastrusnic si care pune un zambet zdravan pe fata oricui il vede, locatar la bloc sau nu:  un tetris dintr-un bloc comunist. Alcatuit din una bucata doza de experienta comunista, niste stat la bloc, umor cat cuprinde si niste programe de editare pur capitaliste. Despre animatie am mai scris anterior, mai jos o parte din interviul pe care l-am luat lui Sergej, ca sa aflam mai multe. Interviul integral il puteti citi in suplimentul cultural din igloo de luna aceasta, pe care parte din redactia theKITE il pun la cale in fiecare luna. Enjoy:)

theKITE: The tetris block really caught my eye, as it’s quite an original parody on the lack of individuality of the communist architecture. Or at least this is how I perceived it. What inspired you to do the Tetris project?
S.H.: I think it is vary interesting that Tetris, one of the biggest symbols of Pop culture and capitalism was invented in Russia, where only a few people could play it at the time. Half of my life in Riga and Berlin I lived in very boring Block Suburbs. I don’t remember when exactly but one day I just thought, `man these blocks actually look like Tetris Bricks why don’t you combine Communist Architecture with Tetris? `

theKITE: Let’s follow this scenario a little bit: it’s 2009, you live in a communist country, and you have this Tetris block idea. What do you do?
S.H.: It is hard to give you a serious answer for this because the past communist dictatorships were somehow surreal in themselves, as you could never know what reaction you can expect from the authorities. Hm, lets say if I had a computer, Internet access, know Tetris and had a communist version of Adobe After Effects to make the animation I would probably have done it for my self and friends and spread it on the black market. Until the Soviet or GDR secret service finds me, locks me into prison and brainwashes me until I become a normal hard working artist who makes nice Animations of workers praying to their communist leader.

theKITE: You were born in Latvia and then spent your childhood in East Germany. That’s a heavy ‘block living’ repertoire:) So how was your ‘living in a block ‘ experience?
S.H.: When I think back to the times when I was a child I must say that it was nice to grow up in a Block suburb. It was so cool to play on the playground in there middle. When your mother finished dinner she just opened her window and screamed “Chiiilllldren” and you run upstairs. When I was older and able to rent my own Apartment (Block flats in Berlin are cheap as hell, because nobody wants to live there) I missed the lack of Individuality. Guess you know that, if you come home from work or university, driving through miles and miles of the same block design you feel kind of trapped.

theKITE: You seem to enjoy the utopic/real mixture. Can you give us some examples of similar projects you are particularly impressed with?

S.H.: Nothing similar but I quiet like the work of some Music Video directors or Animators. Check out the work of Leo Le Bug and Megaforce, some Franch guys who are making amazing music videos (http://www.myspace.com/themegaforce). I also think that there is much more stuff to come from Jordon Clarke (http://www.vimeo.com/jvc), Team G (http://www.vimeo.com/teamg) or Bent image Lab (http://www.vimeo.com/bentimagelab) where you definitely have to check out the “Whale Song” which is a visual master piece in my eyes.

theKITE: You are interested in both animation and photography. Who should we keep an eye on from the new promissing generation of animation artists and photographers in London?
S.H.: That’s a tough one. There are so many amazing Artists in London. I am quite used to a good quality of work from my Berlin days but in London there is just so much more going on. I actually like the work of Max Hattler (http://www.maxhattler.com) or Pia Borg.

Berlin Block Tetris from Sergej Hein on Vimeo.