Nu-mi dau seama exact cum au trecut zilele astea. Noroc cu aparatul foto ca sa facem o mica reconstituire dupa poze:)

Ce stim sigur e ca totul a inceput de la alcool. Mai stim sigur ca alcoolul e mai intotdeauna binevenit la festival insa costa (mult). Asa ca am apelat la mici retete traditionale cost-efficient. Prezentam pe scurt un mic ghid de cum sa bei ieftin la festival si sa fii high tot timpul.

Micul ghid al alcoolicului festivalier:

Se iau de acasa niste litri de: a) vin, b) palinca. Bauturi adevarate nu stifturi. Se creaza apoi retete dupa cum urmeaza: mojuito palinca (adica un mojuito si restul palinca pana se ajunge la o cantitate indestulatoare pentru toata lumea). O alta reteta de mare succes la aceasta editie a fost (the real) Teaches of Peaches, care contine: peaches, suc de piersici si (o, da) restul palinca. Si un pic de miere pentru nasurile mai fine. Si apoim cand vrei sa faci o pauza, spritz desigur.

Aceasta combinatie ne-a ajutat sa facem fata unei serii de concerte teribil de plictisitoare vineri. Nominalizam, in ordinea intensitatii: 2ö seconds to mars (o trupa la care toata lumea a venit pt Jared Leto, sa vada cum arata si live nu doar in filme), Mika si Gentleman and the Evolution. Speranta statea in Gotan Project, dar care fiind pus in mod stupid la Party Arena (un cort gigant si totusi neincapator pentru coada care s-a format la intrare) l-am ratat.

Din fericire muzica e doar o particica din ce se intampla la Sziget, asa ca ne-am apucat sa luam insula la picior. Am dat peste barul lui Chuck Norris,

dusul Axe unde baietii erau spalati de catre staff-ul Axe (si prin staff intelegem niste fete dragute, ceea ce in cazul asta e suficient ca sa-si faca treaba:),

food tasting pe la corturile de mancare (unde concluzia a fost ca indiferent ce reteta e, indiana, sarbeasca sau chineza, ingredientul de baza e uleiul prajit, inclusiv la vegani), circ indian in actiune cu numere de echilibristica pe sfoara in aer (neindicat celor cu rau de inaltime).

Si desigur, ceai cu cardamon la cortul de ambiental, cel mai dragut loc de pe pamant unde zi si noapte e muzica draguta, multe pernute in aer liber si oameni frumosi de peste tot.

Ne-am consolat un pic in materie de concerte cu Mal Coiffee, adica 6 femei cu voci geniale care cantau intr-un dialect din sudul Frantei, un fel de muzica de cor medievala garnisita cu niste instrumente ciudate dar foarte melodioase. O muzica ce-ti dadea senzatia ca esti in tabara cumva.

Am hotarat ca nu e totusi o seara propice pentru concerte, din simplul motiv ca ascultandu-le iti iti doreai special superhero powers muzicale, adica sa poti interveni cu un device peste concertul lor cand o iau pe aratura si sa dregi situatia pentru binele tuturor:) asa ca am zbughit-o spre Dalmat, terasa francezilor unde toata lumea danseaza pe mese. Un fel de Expirat dar fara cocalari. Fix cand venim noi ne intampina o voce foarte social responsable a barmanului care ne spune ca plase take cover, i am warning you, a serious storm is coming. Ne uitam pe cer, la comanda incepe furtuna. Obisnuiti cu definitia furtunii de la Benicassim, unde asta inseamna oameni si corturi sfidand gravitatia din cauza uraganului, am zis sa-l ascultam si am luat-o spre cort. Intr-adevar ne-a plouat pana in maduva oaselor, a fulgerat de parea c-a venit dimineata. ne-a udat cortul dar cam atat. Furtuna inseamna cand nu mai gasesti cortul cand ajungi la el, nu ca te uzi in cort. Ma rog, prefer varianta asta light, mai ales ca si acum o ora ne-au anuntat ca vine furtuna si pot spune ca da, adie vantul un pic..:)

Revenind la peripetiile festivaliere, ieri a fost o zi mult mai ok din punct de vedere concerte.

Si o sa nominalizez doua de baza:

Francezii de la EZ3kiel. Un concert grav si serios dar care iti patrundea la fel de grav prin toate membrele. Un fel de mix intre Joakim si Infected Mushrooms daca il playezi foarte lent. Ckar merita vazuti.

Apoi ce asteptam din ziua 1, concertul Infected. Unde iar am facut greseala sa nu ne ducem din timp (in ideea ca siiigur nu-s multi care merg la asa ceva), iar ei iar au facut greseala sa-i puna in cort la Party Arena. Asa ca ce-a rezultat a fost o sala plina ochi, si o multima furioasa afara care aproape a daramat poarta. Si desigur jandarmi in actiune. Pana la urma am intrat cu un puhoi de oameni care nu mai puteau fi tinuti in afara cortului, in a doua jumatate a concertului. Dar a meritat, pentru ca sunt foarte tari in concert, cel putin din cate am auzit si din prima junmatate petrecuta afara cu urechea lipita pe cort. Un pic prea multe piese mai lento-rock pe final (de aveam impresia ca il rapisera pe chitaristul de la Iron Maiden care tocmai fusesera inainte), cu un iz usor de bairam cu blues-uri gone wrong unde mai mult baietii danseaza cu baieti. Din fericire si-au revenit la final la ceea ce-si doreau cu totii. Adica zbantuiala. Foarte misto.

Seara s-a incheiat spre 6 dimineata cu un party drum n bass genial, motiv pentru care tin sa le multumesc sponsorilor ca au adus pe o scena anume DJ no name dar care au bagat mult mai bine decat jumatate din line up-ul de la Party Arena.

Gata, am fugit, revenim in curand cu informatii de pe teren:)

Abia a doua zi de festival te trezesti si incepi sa observi in detaliu ce se intampla in jurul tau. Se intampla multe zambete, chiote si o relaxare totala data tocmai de ceva ce acasa poate fi foarte enervant, adica un zgomot permanent surround, o muzica ce-si cere dreptul de a fi ascultata din toate directiile. Ca idee, cortul nostru este intre scena de blues, de karaoke si de muzica clasica:)

Ieri am inceput sa exploram insula mai in detaliu, sunt tot felul de elemente micute (fie jocuri, fie activitati) care dau parfum locului. Spre exemplu, un butoi pe care daca te urci si alergi cu mare viteza, genereaza vapori de apa prin niste dusuri puse pe marginea drumului care racoresc trecatorii.

Un alt device activat pe baza de energie solara te facea sa te opresti in dreptul lui sa vezi cum era compus din o mie de obiecte care mai decare mai vechi si inutile, cam ce gasesti in podul bunicilor care ai chef de scormonit.

Apoi, o instalatie care iti arata pe un plan al casei, cati litri de apa irosesti pe dus, chiuveta etc, masurate in pet-uri de 2litri, ca sa-ti faci o idee cat mai clara. Evident, afli si cam cati litri ai putea economisi daca ai opri apa in timp ce se speli pe dinti sau in timpul dusului uneori. Pe principiul asta au schimbat si tot sistemul de dusuri de pe insula de anul asta.

Ajungem si la muzica. Si ce de obicei cand nu te poti hotari ce vrei sa asculti, dai intamplator peste o trupa care suna geniaaal. Sau mai bine zis da ea peste tine, fiind chiar la scena de langa cort. E vorba de Chappelier Fou, un proiect al total obscur-si-genialului Louis Warynski. Un tip cu o palarie si o tona de instrumente, un mix electro-acustic intre laptop, mandolina, sintetizator, vioara care devine genul de muzica pe care ar trebui s-o serveasca inclusiv in perfuzii, atat e de tonica si generatoare de zambete. Merita ascultat. Cap coada.

Trecem la The Specials. Un reggae-ska-punk britanic initiat acum vreo 2ö de ani si resuscitat cu mare succes in prezent. Exact genul de muzica care te pune in miscare oricat de rupt ai fi. Si cum spune solistul,”dance man, it’s free!” Si cam asta faceau cateva zeci de mii de oameni.

Main stage-ul a fost apoi asediat de Faithless, care probabil au facut contract pe 1ö ani cu organizatorii festivalului, de tot canta in fiecare an. Partea tare e ca la fiecare concert de-al lor, ai impresia ca a fost cel mai bun, pana asisti la urmatorul. Cam asa a fost aseara. O muzica ce-si face efectul fara alte droguri. Doar muzica. Iar bis-ul a transformat versurile “We come one” in realitate. Toata lumea cu o mana in sus, toti in cor, pana s-a ajuns din mii de voci la una singura. Cu mii de furnicaturi pe sirea spinarii.

It’s not over. We’re not coming home.

Neata. Transmitem live de la fata locului, deci va fi o transmisiune scurta:) Szigetul de anul asta a inceput cu un loc genial de campare (stiu, asta nu intereseaza pe nimeni dar simteam nevoia sa impartasesc), cu o serie de concerte de categorie B (momentan, sper) dar cu o serie de chestii noi pe insula care fac Szigetul o experienta noua si pentru cei care vin prima oara, si pentru veterani.  Dupa o tura de insula, am prins aseara DJ Shadow, plasat teoretic strategic in cortul de la Party Arena si practic foarte prost, pentru ca sonorizarea nu prea se impaca foarte bine cu stilul lui. Asa ca rezultatul a fost clar: tripare zero.

Fanii adevarati au ramas entuziasmati insa, deci macar jumatate din multime a fost happy cu ce a iesit. Jumatatea care oricum se auzea mai tare decat muzica lui.  Ne-am clatit apoi un pic ochii la African Village, un spatiu care aduna toate culturile care au ceva de dansat/vandut/cantat, unde o multime de oameni dansau cu o febra musculara contagioasa pentru oricine trecea pe acolo, pe niste beat-uri foarte zulu.

Geniala descarcare de energie. Care a atins punctul culminant la Peaches. Intr-un cort cu lumina obscura, solista apare intr-un outfit care l-ar fi facut invidios pe Rochite.

 Dupa care a revenit la stilul porno pe care il cam asteptam cu totii:)

Unii au primit mai mult decat au vrut, cel putin asa spun baietii, care in loc de o dezbracare masiva a fetelor din trupa (cum s-a intamplat la concertul lor de la Benicassim) au avut parte de “un div” gol pe scena, dotat cu sani si care isi flutura sexualitatea 2 in 1 intr-un dans robot style. Show-ul a fost undeva intre electrizant si hardcore, cu o vibratie care iti intra din creier pana in degetele de la picioare. A raging rave. Dar fara multe din piesele pe care mi-ar fi placut sa le aud in concert.

La categoria chestii noi pe insula, multe instalatii eco, baie cu spuma, teatru ambulant (misto), plin de jocuri de toate felurile, zona de sport si un sat unguresc replicat pe insula. Per total, ai senzatia ca in fiecare coltisor se intampla ceva care merita cel putin o ora din atentia ta. Ne mai uitam dupa chestii si revenim:) Szia.

Gata bagajele, pornim! keep you posted:)

Continuam seria de scrisori de festival cu o optiune mai de nisa, cel putin ca genuri muzicale abordate: Teknival, o adunatura de camioane de prin toata Europa (in special francezi, olandezi si cehi) care duduie de frenchcore sau dnb, care-si apropie doar publicul care le poata face fata. Oricum, si comunicarea festivalului e extrem de restransa, locatia anuntandu-se in fiecare an cu 48h inanite. Mai multe ne povestste Andrei despre cum a fost experienta lui de festival de anul trecut. Enjoy:)

“Dupa un festival comercial in tarile calde a fost ceva care m-a chemat catre Teknival, in afara de amicul meu Andrei. Festival moca, distractie all inclusive. Pe un platou de 4 km din imprejurilmile lui Sf Gheorghe din Ardeal. Suna destul de bine. Am facut plinul la masina, acesta fiind ultimul lucru facut cu cap in urmatoarele zile. Adica singura noastra masura de siguranta.

Am fost intampinati de un triunghi colorat si un camion de boxe. Totul era halucinant. Abia a doua zi aveam sa vad cortina trasa, care imi ascunsese dealurile fumegande dimineata, paraul cu hamace, livezile cu mere, vacile si…nici un stalp de electricitate. Totul intr-o scena de zece hectare.

Muzica a fost mai neprietenoasa la inceput, french-core-ul nefiind printre preferintele mele muzicale, dar, diminetile, roua racoroasa, susurul apei, lumea care cobora dealul la rau ca sa se spele, compuneau o oferta echilibrata. Puteam sa ma gandesc in liniste. Puteam sa compar experiente, festivaluri.

Un festival de care a auzit toata lumea, cum e Benicassim, cu sute de mii de straini, si un festival de care eu am auzit pentru prima data anul trecut, care in fiecare an isi alege alta locatie gazda si nu are paza. Toti ne salutam de cand ne-am intalnit pentru prima oara privirile, ne ajutam reciproc cu cate ceva, ne intalneam pe coclauri de parca ar fi fost la coltul strazii.

O mica adunatura de nomazi, sau mai curand o familie in care toti membri sunt frati vitregi imprastiati prin lume. Dintre toti membrii familiei olandezii mi s-au parut cei mai comozi. Insa nu lenesi. Dupa o noapte de circ la propriul lor soundsystem, ii vedeam dis de dimineata cum isi cautau acel loc la umbra, cu pete de soare, langa apa, unde isi puteau monta hamacele, bea un ceai, isi puteau spala hainele ca apoi sa le puna la uscat.

Alti olandezi isi faceau un baraj in parau, unde se puteau racori in voie, iar trecatorilor le puteau cere in gluma o taxa pentru trecerea raului prin acea zona. Parca eram intr-o poveste. Din tufisuri apare un neoviking cu un colac in mana. Nu m-am putut abtine sa nu rad. Uitandu-ma mai atent am observat ca era un WC “mobil” mai sofisticat, si anume avea patru picioare rabatabile, nu de alta, dar mersul la toaleta poate fi placut si in natura.

Toate inventiile lor la un loc nu faceau insa cat masajul la Aburigu. Intr-o cocioaba pe care am facut-o impreuna, cu un topor, frunze si crengi din padure, unii chiar se linisteau, trupul lor devenind mai usor pentru ceva timp.

Totul era la locul lui inainte de o noua seara de scandal, mai promitatoare ca cea de dinainte, datorita numarului de soundsystemuri care era in crestere. Soundsystem. Acesta a fost cuvantul cel mai rostit de toata lumea. Totul se invartea in jurul lui. Baietii din Deva au adus un DNB care m-a tinut tot timpul cu zambetul pe buze. Alti olandezi si-au facut o scena cu atmosfera de Carnivale in care se putea canta karaoke. Tot timpul de aici se auzeau hlizete. A fost cea mai apreciata scena si de catre tiganii din sat care au venit la balci, mai intai cu puii, si mai apoi cu cei batrani, care au dansat cot la cot cu noi pana dimineata. Rromanes.

Am rezistat cinci zile. Nu e mult, dar am reusit doar interactionand cu lumea. Asa am aflat fiecare de nevoile celorlalti, usor usor facandu-si loc o piata de facut schimburi de cartofi, paine, fructe, cuie. Nu exista o moneda unica. Fiecare avea ceva de oferit, avand in acelasi timp nevoie de altceva. Am fost o mica comunitate condusa de muzica si prietenie.

Sa ne vedem cu bine si la anul.

Blondie e tare, asta se stie deja. La fel de tare insa e Skye Edwards interpretand Blondie. Un pic Nouvelle Vague-ish, dar total ce trebuie. Enjoy!

Blondie – Call me

vs

Skye Edwards – Call me

Dupa ploaia de festivaluri autohtone cu un miliard de scene si de DJ pierduti pe drum spre, in fine un festival cinstit care nu promite marea cu sarea, desi o are la 10 minute de scena. Delta Music Fest, cu plaja si mare, pelicani, bere si un line up care poate genera usor dependenta de dans. Ne vedem acolo!