Mai putin ce zace-n titlu: Woodstock. Taking Woodstock. Un film care ar merge nominalizat la categoria ‘best trailers’, pentru ca in urma trailerului m-am deplasat pe ploaie pana la cinema, fara fular si cu multe asteptari. Bine, nu pot spune ca e un rateu regizoral al lui Ang Lee (si poate daca ar fi durat tot filmul cat trailerul era chiar un masterpiece), doar ca strict subiectiv ma asteptam la altceva de la un film despre Woodstock. Sa ies de la film si sa imi iau bilet pe loc spre primul festival (ne imaginam ca e vara si vacanta), sau macar sa ma faca sa numar cate luni mai sunt pana la vara. A fost insa un film ok, o poveste haioasa, si atat.

Buun. Un mic intro pentru cei care nu l-au vazut. Pe scurt, filmul ‘based on a true story’ e despre un tanar si familia sa de imigranti evrei, care au un business falimentar intr-un orasel uitat de lume din state. Viata li se schimba (surprinzator) radical cand tipul tanar ii convinge pe organizatorii Woodstock sa tina nebunia la ei in orasel.

Toate bune si frumoase, ma pregateam in continuare pe la minutul 60 sa inceapa filmul, adica sa simt un pic de furnicaturi de atmosfera Woodstock. Insa Ang Lee s-a gandit probabil ca pentru asta exista documentarul, asa ca de ce sa nu bagam doar un pic de festival, si sa combinam cu alte ‘un pic-uri’ din viata personala a personajului principal, ca sa bifam toate elementele necesare dintr-un scenariu de maxim succes.

Asa ca in loc sa fie un film de atmosfera, e un film in care eroul nostru devine din geek un spirit eliberat de cumintenia usor ingusta la minte si incheiata la toti nasturii camasii, din neasumat sexual in gay asumat(din fericire nu si cowboy), din sarac bogat, din evreu persecutat intr-un cetatean iubit de multi pentru ca a adus business intregului oras. Si ca sa fie lista chiar completa, ar fi mers si sa-i fie frica de apa si la finalul filmului sa salveze o balena (chiar daca in oraselul respectiv nu aveau decat un ocean imaginar, pe care incepeai sa-l vezi de la prea mult LSD). Si apropo de asta, singura scena la care chiar ramai amutit de un zambet greu pe fatza e chiar cea in care intregul Woodstock e vazut prin ochii lsd-izati ai unor tineri, cand miile de oameni incep sa se miste ca niste valuri incredibile si intreaga vale a concertului se vede noaptea ca un ocean. Superba scena. Si pacat de film, cred ca ar fi putut fi mult mai bun cu asa o tema, daca isi propunea mai putine chestii de bifat.