Abia sambata a inceput practic festivalul. 2Many Djs, la care asteptarile erau mari si ce-a iesit a fost un spectacol corect, dar care nu m-ar fi facut sa dansez decat daca as fi fost expusa 2-3 ore inainte la niste muzica de lift. Peaches a fost atractia serii, categorii. Cum eu insa nu am ajuns la Peaches din motive mai mult sau mai putin obiective, o sa ne zica Sma cand se intoarce exact cum a fost.

Ziua 4 a fost esenta de festival

Numai concerte bune, atmosfera misto, cantitate considerabila de rasete pe metru patrat, toate concentrate duminica. Insa cum in fiecare zi s-a intamplat ceva neplanificat, in cazul meu ziua a debutat cu furat portofel cu toate actele, bani, si aparat foto. Asa ca daca tot dormeam de 3 zile pe plaja ca un homeless, acum eram unul cu acte in regula (adica fara). Dupa socul initial (si mers pe la politie, consulat, si alte autoritati supreme), e o senzatie de ciudata eliberare sa ai doar mainile in buzunar si nimic altceva. E ca si cum ai lua-o de la zero, si trebuie sa-ti castigi identitatea, si eventual niste bani sa-ti iei inghetatele alea geniale de pe plaja (but what are friends for:) Ma rog, sa trecem peste neplacerile care se pot intampla intr-o statiune turistica condimentata cu hoti (romani sau marocani, pare-se).

Friendly Fires au fost primii pe care i-am auzit in concert

O trupa mai putin cunoscuta la noi, insa foarte precoce. Acum un an jumatate scoteau primul single, iar acum sunt deja nominalizati la Mercury Awards pentru Album of the Year, alaturi de trupe cu pedigree mai demult capatat, gen Kasabian, Bat for Lashes sau Florence and the Machine. O trupa cu un sound crocant si melodios, insa fara a o da in lalaiala la care sunt predispuse trupele indie cand se concentreaza pe melodie si uita sa mai bata la tobe.

Urmatorii pe lista: The Killers

Deja a 4a oara cand ii vad, primele 2 dati la Sziget, extrem de reusite, si apoi la mai putin inspiratul concert de la Bestfest, unde vrei nu vrei a trebuit sa asculti si din piesele de pe ultimul lor album (vezi predispozitia spre lalaiala de care vorbeam mai sus, dusa la perfectiune in cazul lor). Desigur, si la Benicassim a fost aceeasi problema ‘astea-s piesele, altele nu-s’, insa aici publicul a facut diferenta.
Publicul britanic, jos palaria. Poate beau ca porcii, poate la festival se destrabaleaza cum acasa n-ar face-o niciodata, insa la cum sustin un concert, merita aplauzele cel putin la fel de mult ca trupa de pe scena. Sincer, in cazul asta mai bine urcai publicul pe scena si ii lasai pe Killers sa aplaude din primul rand. Inca de la primele acorduri de la Human, TOATA lumea a inceput sa cante, astfel incat se creea o singura voce care vibra pana in maduva oaselor. Si asa au tinut-o doua ore. Doua ore de sunete, versuri, transpiratie si batai de inima, toate pe acelasi ritm. Genial.

Dupa concert, am luat-o catre cortul mare Fibclub, unde Birdy Nam Nam racnea deja spre incantarea celor maxim 3 francezi de la festival: Is anybody french in here??? Birdy Nam Nam au fost rai. Rai la modul ca dansai parca impotriva vointei tale. Simteai ca ti-a luat-o corpul razna si se chirceste sub niste ritmuri indracite carora nu le pasa daca picioarele tale sunt pe punctul de a ceda. Da n-am cedat.

Am dat apoi o raita pe la un Laurent Garnier pretos si dansant, dupa care am luat-o incet spre plaja pentru o ultima noapte de vagabondaj sub stele. Cum traversam podul catre oras, ne-am aruncat o privire asupra festivalului, care se vedea de acolo de sus ca un furnicar. Si atunci ritmurile au incetat pentru cateva secunde.

Si din liniste si-au facut loc acordurile din Spargatorul de Nuci, iar pe ecrane mesajul de multumim, si va asteptam in 2010 (right). Iar furnicarul a inceput sa danseze cu prieteni, cu straini, nu conta. Festivalul zambea spre noi cu miile de fetze prinse acolo in inghesuiala, moment in care am simtit de la distanta, nefiind in mijlocul lor dar vazandu-i cum se simt, o injectie de fericire totala. Intr-adevar, muzica ii face pe oameni mai buni. Si poate daca ar face festivalul in Fasia Gaza in 2010, ar uita pentru cateva zile de conflict. Mai ales daca le-ar aduce si cateva mii de englezi care iti arata clar ca atunci cand e de distrat lasi orice moft gen razboi si pui osul la distractie, ca daca nu abia atunci iese cu bataie. Ma rog, lasand geopoliticul la o parte, una peste alta, finalul de festival a mai compensat din peripetiile de pana atunci. Insa nu suficient incat sa se califice pentru 2010. Deci, cu riscul de a deveni repetitivi, zic sa ne vedem la Sziget. O distractie cinstita, care nu se lasa niciodata asteptata. Szia.