Saptamana trecuta a fost concertul AC/DC din Amsterdam. Bilete sold out, vreo 80mii de oameni care s-au asigurat de asta cu mult timp inainte. Eu, ce sa mai, mi-am luat bilet prin martie, si poate rubrica asta s-ar fi chemat “Eu am fost acolo” daca nu ramaneam fara fonduri si abandonam pe ultima suta de metri, ramanand cu gandul ‘macar Benicassim sa fie’ proiectat in mod repetat si (degeaba) terapeutic.

Din fericire, prietenii mei sunt mai chibzuiti ca mine, si au ajuns sa-i prinda pe roackeri inainte de primul talon de pensie. Asa ca am selectat un esantion reprezentativ din comunitatea romana prezenta la desfasurarea de forte de pe Amsterdam Arena¬† si i-am intrebat ‘cum a fost’, in speranta ca n-am pierdut mare lucru si ca videoclipurile lor de pe VH1 tin loc de concert. Iata mai jos cam cum au stat lucrurile.

“Eu m-am dus pentru muzica dar am primit si ceva spectacol. ma bucur ca au pastrat trucurile lor dintotdeauna, de exemplu tunurile de pe scena la “for those about to rock”, clopotul imens pe “hell’s bells” si sepcuta lui angus cu coarnele care sunt pt ac/dc ce e limba scoasa pt rolling stones.¬† la trucuri noi trecem trenul de pe scena, pe “rock n roll train”, de pe noul album. Playlistul nu putea fi mai bine ales, cu multe din piesele vechi, de genul “Let there be rock”, “Highway to hell” si “The Jack”.¬† Angus Young , maniac, incovoiat in jurul chitarii, e la fel de incredibil ca in clipurile vechi.
Mi-a parut rau ca au imbatranit, evident, desi Brian Johnson arata absolut neschimbat si, to be fair, audienta lor e surprinzator de tanara.¬† Am cumva “mixed feelings” despre faptul ca noul album are cam aceeasi linie melodica de pe vremea Back in Black. Rock curat si energic ce-i drept, dar suspectez ca lucrurile ar fi stat altfel daca pe scena ar fi fost Bon Scott in loc de Brian Johnson. All in all, a fost un concert tare, pe genul “incarcare cu energie” iar Angus Young a fost fix ce te astepti de la o legenda vie. ” (Iulia Simtion)

“Am primit biletele de concert plus cele de avion de ziua mea, asa ca nu a fost neaparat decizia mea sa merg.Nu sunt fan Acdc, insa cred ca este genul acela de trupa pe care nu trebuie sa o ratezi cantant live. Ca sa o ia cu inceputul: concertul a avut loc pe 24 iunie, pe Amsterdam ArenA (cica asa se scrie cu A mare la final.. ma rog). Am ajuns acolo cu un prieten. Nici unul dintre noi nu stia drumul evident, asa ca am gasit imediat o metoda sigura prin care sa ajungem pe stadion: am mers in Central Station, apoi ne-am luat dupa tricouri. Nu stiu sa aproximez cati oameni au fost pe stadion, cert e ca era un stadion enorm plin. La intrare am gasit o multime de oameni care vindeau sau isi vindeau biletele, deci iata ca si la ei se poate bisnita la poarta stadionului.Eu am intrat pe stadion la 9 fix si la 9 fix a inceput si concertul. Am stat in tribune, undeva sus, sus de unde vedeam tot. Pacat ca la olandezi se intuneca pe la 10.30-11, caci de abia atunci cand s-a intunecat am inceput sa simt atmosfera de concert. De cantat au cantat si piese noi si piese vechi. Mie una mi se parea ca toate suna la fel, dar poate sunt eu afona. A fost un singur bis, apoi s-au aprins reflectoarele si afara cu noi. Cam asta a fost concertul pentru mine. Nu au interactionat cu publicul, insa m-am bucurat sa vad live basca si vesta lui Brian Johnson si unoforma de elev a lui Angus Young, si da am cautat pe Google cum ii cheama pe oamenii astia. Ah, sa nu uit de soloul din final al lui Angus Young la care s-a zbarlit pielea pe mine.” (Elena Draghici)

“Din momentul in care trenul a aterizat pe scena, prin ecranul de pe fundal, pe care era proiectata o animatie dementa si au inceput acordurile primei melodii, au trecut doua ore care pot fi descrise doar de niste balbaieli care suna cam asa: Vuietul celor 80000 oameni din stadion cu cornitele rosii si stralucitoare in cap…. stripteasul clasic al lui Angus pe un solo de chitara total dement…. papusa gonflabila gigant care calarea locomotiva aia….. podiumul din mijlocul stadionului pe care Angus s-a catarat deasupra tuturor intr-o ploaie de confetti alba……The Jack – melodia pe care am ascultat-o in primul an in care am calcat in Vama, acum 10 ani, in barul cu acelasi nume…. bataile tobarului pe cat de simple, pe atat de puternice, care iti intrau prin tapli in corp si refuzau sa iasa de acolo… vocea aia extrem de haraita a solistului…. parul alb de bunic al basistului…. piciorul stang al lui Angus care nu a stat locului deloc, tot concertul…. Highway to hell, care a fost exact cum visam in liceu… si in final tunurile din care s-au tras celebrele salve in semn de respect pentru toti rockerii, pe celebra ‚ÄúFor those about to rock, we salute you!‚Äù. Intr-un cuvant, au fost 2 ore de rock pur, ‚Äúd-ala adevarat‚Äù, cum zice tata, 2 ore care se uita si care se povestesc greu!” (Vlad Petre – multumim pt poze:)

“Celor trendy-funky uber cool care au venit la concert ¬†mi-au zis ca li s-a parut mai degraba chicios si nasol, un concert de bosorogi ascultati de alti bosorogi muribunzi. Eu, mai batran fiind si mai putin cool, cu o cultura muzicala foarte sumara, indoctrinat de legende si povesti de succes, am apreciat totusi prestatia trupei”. (Laurentiu Semeniuc).

“Sunet si spectacol impecabil, Angus intr-o forma cum nu-mi imaginam ca se poate (la varsta lui si dupa cateva LUNI de turneu deja), show de rockeri ca la carte – tunuri, papusha gonflabila, lumini, fum, sclipici de concert anii ‘80, publicul – un spectacol impresionant in sine, coarnele proiectate din lumini pe multime, imaginile cu gagici din public NUMAI pe piesele despre gagici…
La She’s got the Jack mi-au dat lacrimile de emotzie, la “We salute you” eram in extaz de-a dreptul…
M-am intors mai bogata sufleteste de la Amsterdam.” (Dana Tocu)