De mult n-am mai vazut un film bun. Tokyo! e fix genul de film care te trezeste cand ti-era mai somn si ai ales la nimereala mai mult un film pe ritmurile caruia sa adormi. Si la final te simti trezit parca brutal de atata culoare a ideilor din film. E ca un puzzle pe care nu vrei sa-l rezolvi pentru ca bucatelele care-l formeaza arata mult mai bine neunite.

Mi-a adus aminte de Paris je t`aime, dar mai mult pentru ca e o insiruire de povesti care au loc in acelasi oras. Doar ca in Tokyo! sunt povesti si nu povestiri, iar doza de imaginar si fantezie e mult mai mare in amestec. Amuzant e ca doi dintre cei trei regizori sunt chiar francezi (unul fiind Michel Gondry), care par ca si-au dat frau imaginatiei intr-un fel in care propriul lor oras nu le-ar permite. V-as recomanda sa vedeti trailerul dupa film, pentru ca sugereaza o explicatie pe care cred ca-i mai bine s-o alegi, daca simti ca e cazul, dupa ce-ai vazut filmul cu ochii limpezi.