Pentru mine cea mai frumoasa muzica este cea care nu ma lasa sa adorm. Pentru ca imi place atat de mult incat chiar daca am ascultat-o de 1000 de ori, nevoia de somn dispare de frica sa nu ciuntesc din piesa acoperindu-mi urechile cu bucati de vise neinchegate. Pe astea le pastrez pentru mai tarziu, cand nu se mai aude nimic.

Asa ca aprind lumina. E inca intuneric afara, cand cei din campul muncii mai au vreo 2 ore bune de somn, iar ‘pierde (sau castiga) vara’ s-au trantit in cearceafuri in hainele cu care au batut orasul. Inchid lumina la loc. Ce ascult e o piesa pe care vezi cum iti vine incet dimineata in geam. Il deschid larg, si trag in piept aerul de soare inca nerasarit ca un fumator ultimul fum. Si piesa imi intra treptat in corp si isi face loc pana abia mai pot respira. Ma prabusesc inapoi pe perna sub greutatea ei, care cheama noaptea inapoi. Noapte buna.

Asta mi-a venit sa scriu cand am auzit-o prima data. E o piesa pentru care nu am un nume. Un crampei dintr-un vinil vechi, semnat Elvin Jones.

elvin-jones