Festivalul isi merita numele. Sambata am fost la Solid like a Rock, in cetatea Brasovului. A fost ca un fel de repetitie pentru 1mai, in sensul ca in fine s-a dat drumul la evenimente in aer liber pentru care merita sa induri multele grade sub 20 (sau cat ar fi acceptabil).

Dupa un start ratat sambata, cand am plecat din Bucuresti pe dupamasa, cu un nor din ce in ce mai viu colorat deasupra capului, cu rafale de ploaie pe drum si fara o idee concreta despre cazare (sper ca am creat suficienta tensiune ca sa trec mai departe), am ajuns intr-un final in Brasov, care tinea cont ca e festival, si vremea era tocmai buna, fara vant si ploaie (ce inseamna sa ai sponsori pe eveniment!).

Locatia festivalului e foarte tare, pentru ca cele 3 scene amplasate in cetate presupun si o plimbare printre cotloanele stradutei care incercuieste cladirea cetatii. Plus ca imi place ca trebuie sa depui ceva efort ca sa ajungi la destinatie, de la poalele cetatii. Lumea era destul de diversa, de la ‘mountain dudes’ (aia care au un rucsac atasat de spate si vara la 30 de grade), la funkyshitsii bucuresteni, inarmati cu conversi si tricouri de la Borders pt a face fata climei brasovene, si o droaie de pustani brasoveni, foarte pusi pe fapte.

Muzica a fost foarte daft punk-like, cel putin scena la care am stat cel mai mult, unde Bully a pus niste mixuri foarte dragute, unele chiar din negura copilariei (cred ca toti am fost marcati de “This is how we do it” al lui Montell parca Jordan), Suie au fost ca de obicei (adica ok, cu exceptia lui Dobrica, ce parea pus pe repeat cu “Brasov, nu va aud!”; deja ¬†a 5a oara cand a spus asta am inceput sa cred ca problema e la el). Iar tipul de la Dub Pistols, pe care daca l-ai fi vazut pe strada ar fi parut un batranel usor vopsit, care o arde prin Planters in cautarea primei tinereti, a reusit sa faca party-ul sa se mentina la fel de bagat in priza, desi lumea dansa deja de cateva ore, totusi nimeni nu parea obosit. Si am dansat, si-am dansaaaat. A fost bine. Pentru ca spre deosebire de party-urile urbano-funkyshisto-minimale din Bucuresti, unde lumea e mai preocupata sa pozeze intr-o postura interesanta decat sa se simta bine, aici vedeai multe zambete si o senzatie de relaxare totala (previzibil oarecum, daca te gandesti la mirosul de iarba si vin fiert) si de ‘fuck it, hai sa ne distram’. Si asta am si facut. Iar a doua zi, doborati de propria capacitate de a dansa, am esuat intr-o poienita de pe langa Cheile Rasnoavei, unde singurul motiv pentru care ma miscam era sa trag sacul de dormit mai mult pe mine cand intra soarele in nori.

Sper sa fie si la Parkfest la fel de bine.