Faceam niste research pentru articolul despre Jeff Koons din REPUBLIKul de noiembrie (care apropos, va fi pe branding personal, de aici si articolul cu Jeff Koons acest superduperstar al artei contemporane). Oricum, researchuind am descoperit … asta:

Povestea cantecului este foarte smechera. MOMUS, acest muzicant post-modern (duh) trecea in 1999 printr-un mic impas financiar… Niste probleme cu niste datorii colosale, nu se spune cum catre cine si pentru ce. Suficient ca, inspirat de Jeff Koons, cu barocul sau de balta, i-a venit o idee: un album de portrete pop, in stilul lui MOMUS, adica Analogue Baroque, adica melodii “short, composed, epigrammatic lieder or ‘chamber pop’, using harpsichord and colourful analog beatbox and synthesiser sounds.”

Ca pe vremea aristocratiei si a vechilor maestri si a portretelor comisionate. Doar ca in 1999, fara aristocratie si cu portrete in cantec. Pentru 1000 de dolari, MOMUS compune un cantec despre tine – adica ceea ce MOMUS numeste Patronage Pop. 2 discuri. 30 de cantece, nici mai mult nici mai putin. Primii 30 care platesc isi vor avea portretele muzicale care sa go down in history when and if they ever do. Albumul s-a numit Stars Forever (ah, ironic).

Si fireste ca Jeff Koons, care la vremea respectiva isi traia si isi era arta, si-a comandat un cantec MOMUS. Si a iesit cantectul intitulat Jeff Koons. Haha

Cat scriam articolul am fost extrem de agasata de ce portret muzical perfect are acest individ si asa super in toate cele. Cantecul asta este Jeff Koons. Like… his brand’s own private jngle. Si mie imi pace foarte tare de Mr. Koons, asa ca mi-a placut foarte tare si cantecul (care mi-ar fi placut oricum pentru ca mi se pare genial proiectul.)

Oricum, nu am putut scrie de MOMUS in articolul despre Jeff Koons. Asa ca scriu aici, ha! Articol despre MOMUS pe alt numar