Fost de dimineata la Ateneu, la un concert de muzica gregoriana si muzica electronica uau!
Adica, corul SOUND si Catalin Rulea (solistul de la Pixels si coordonatorul simultan al Centrului de Introspectie Vizuala – care a facut Ars Telefonica, si Roolytoons Creativelaboratories) acest omniprezent muzicalo-cultural, au pus de-un mix. Hot fuzz man!

Corul (cu obisnuitele rochii lungi, fete pure si figuri oarecum tepene dar frumusele in cumintenia lor de ingeri muzicali) canta melodii (corale go figure) din sec. XIII. Catalin Rulea si tobosarul (caruia ii uit numele, ce urat din partea mea, dar tare si el) bagau beaturi si niste sunete foarte jean michel jarre-ish, cu putintel prea mult synth dinala adevarat si cam mult zgomot de valuri. Si vocisoarele de ingeri se cam pierdeau intr-o mare electro.

Asta doar ca sa fiu rea, pentru de fapt mie mi-a placut intreaga chestie destul de mult. In primul rand, combinatia suna foarte bine (desi putea suna si mai bine) si era extraordinar sa vezi cum trupusoarele corale incep sa tina ritmul mai cu patima si cum dirijorul si el se zbantuia putin stanjenit dar enjoying himself, ca sa nu mai vorbim de oamenii din sala (publicul obisnuit al ateneului + tinerimea in minoritate) dadeau si ei din cap ever so slightly. O imagine draguta in incongruenta ei.

In plus, e remarcabil un asemenea demers si e si mai remarcabila sinceritatea lui. Concertul era intentionat ca un “periplu muzical” (hahaha ce Radio Romania Actualitati e fraza asta) intr-ale muzicii corale. Prima parte a fost plina de melodii superbe si voci angelice, cu melodii din sec. 11 pana la renastere, iar la sfarsit, cu partea electro (care slava cerului n-avea nimic de-a face cu Vanghelis) au construit aceasta punte cu doua muchii: o data dinspre aia mai tineri care se distrau mai tare decat s-ar fi distrat in mod obisnuit (ca deh, le-ar fi placut no matter what, fusese frumos si fara synth) si a doua (care mie mi se pare mult mai tare) era partea in care se canta muzica electro in Ateneu, si nu parea ca cineva de-acolo cracneste sau susoteste ceva in genul “au stricat frumusete de muzica”. Pentru ca n-o stricasera. A fost acest respect unanim fata de ceva nou, exciting (ok, nu fuuuarte) si dragut, chiar dragut.

Adica Ateneul nu este aceasta fortareata a culturii inalte, iar elitele mergatorilor la concerte sunt mult mai deschise decat ar crede scepticii. Lumea e mai frumoasa si mai unita decat ai fi zis inainte sa asculti corale electro. Si daca Ateneul nu s-a prabusit si Cuza de pe tavan nu s-a cutremurat, or mai face dinastea. Si m-oi mai duce.

E posibil ca eu sa fiu singura sceptica, in care caz imi cer scuze si promit sa ma duc mai des la ateneu sa observ mai cu atentie publicul