Cateodata, cand imi plimb catelul, imi iau cana de cafea cu mine si e ca si cum nici nu as fi iesit din casa. Mai complicat in lift cu cafeaua, dar in orice caz, cana de cafea functioneaza ca extensie a spatiului meu propriu si personal. Ma-ntreb daca un fotoliu instalat in mijlocul parcului ar functiona la fel. Sau un scaun pliant in metrou?

Jason Eppink este acest “dude” (nu artist, insista el) care incearca sa faca New Yorkul un pic mai homey, oferindu-le new-yorkezilor, vesnici commuteri, ceva mai multe scaune in statiile de tren. Pentru ca zilnic, 5 milioane de oameni asteapta trenuri in statii echipate cu … mult mai putin de 5 milioane de scaune si banci.

Asa ca Jason a lansat aceasta initiativa numita Take a Seat. Se pare ca NYul e plin de scaune abandonate, bietele, si perfect functionale. Take a Seat te incurajeaza sa le salvezi, sa le cureti un pic (sau ceva mai mult) si sa le asezi frumos acolo unde simti ca e nevoie de ele – adica intr-o statie de metrou. Apoi, daca vrei, poti sa le faci poze si sa i le trimiti lui Jason, care le pune pe Flickr si le ataseaza o harta, si pas cu pas, face orasul mai primitor. Genul ala de proiect de idealist de amanunt, de “dude” care vrea sa faca lumea mai buna intr-un mod absolut common-sensical.

Ce-mi place mie e ca defineste statul jos ca fiind in fond o treaba casnica. Scaunele alea si metrourile sunt din filme diferite – unul e public, altul e, precum cana de cafea la plimbare cu catelul, o chestie privata extinsa voit asupra spatiului public. Parca parca nu m-as mai simti in metrou ca la metrou daca m-as aseza pe un scaun adus de-acasa (sau scos dintr-un tomberon).